Locuri si legende

Mureşul şi Oltul

Această întâmplare s-a petrecut tare, tare demult, în vremea când umblau încă pe pământ să facă rele tot felul de dihănii. Atunci trăia pe plaiul nostru, în vârful unor munţi înalţi, un bătrân numit Hăşmaş. El sta acolo zi şi noapte ca într-un turn, priveghind să nu i se întâmple ţării vreun rău. Pentru asta, prinţii şi regii din împrejurimi, îl cinsteau şi îl preţuiau. Ori de câte ori apărea vreo primejdie, bătrânul îi vestea pe regii din împrejurimi şi el însuşi lupta împotriva vrăjmaşilor.

Hăşmaş, împovărat de ani, nu mai avea priviri atât de agere ca altădată. Avea însă lângă el doi feciori zdraveni, Mureşul şi Oltul.

–          Copiii mei, le-a spus bătrânul, am să vă cer ceva.

–          Grăieşte, tată! a spus unul dintre fii.

–          Să fiţi întotdeauna fraţi buni şi să nu vă despărţiţi niciodată

să fiţi ochi pentru ţară şi braţe ce pot să o apere. Acela care-şi va încălca jurămintele va păţi rău.

A luat bătrânul paloşul său cel temut, l-a rupt în două şi a dat câte o bucată fiecărui fiu. Paloşul era vrăjit, duşmanul care va fi lovit cu el se va face stană de piatră.

După un timp, a venit vestea că năvălesc duşmanii pe pămîntul ţării. Mureşul a privit spre mizănoapte şi asfinţit, iar Oltul spre răsărit. Erau nişte duşmani puternici- căpcăunii, ce goneau pe nişte armăsari mai înalţi decât munţii. Mureşul şi Oltul au luptat două zile şi trei nopţi şi până la urmă au ieşit învingători.

Văzând cât erau de puternici, căpetenia căpcăunilor, Harghita, s-a gândit cum să-i despartă. Trimise doi soli la cei doi viteji, cerându-le ca unul dintre ei să vină să se lupte cu căpetenia căpcăunilor. Acela dintre ei care va câştiga, va rămâne împărat peste ţara celuilalt. Cei doi fraţi nu se puteau hotărî care să meargă, pentru a nu încălca promisiunea făcută tatălui şi să se despartă.

Înşelat de căpcăunul Căliman, care se afla la miazănoapte îmbrăcat în multe cojoace şi care semăna cu căpitanul căpcăunilor, Mureşul plecă să se lupte cu el. La fel păţi şi Oltul, care plecă spre miazăzi către Puciosul, crezând că acesta este căpetenia căpcăunilor.

Depărtându-se unul de altul, cei doi fraţi îşi amintiră de jurământul făcut şi încercară să se întoarcă, dar, fiind încercuiţi de căpcăuni şi răniţi, abia au reuşit să se ţntoarcă la tatăl lor Hăşmaş şi să-i ceară iertare. Apoi s-au stins amândoi. Săngele lor s-a prefăcut în două râuri: Mureşul şi Oltul.

Hăşmaşul, supărat, a luat trei bolovani cu care i-a lovit pe cei trei căpcăuni, transformîndu-i în munţii: Harghita, Căliman şi Puciosul.

Hăşmaşul a împietrit şi el de durere, acolo cu mâinile pe căpătâiul celor doi fii ai săi, Mureşul şi Oltul.

 

 

 

 

**

 

 

Odată, pe vârful unui munte, trăia un împărat numit Hăşmaş, într-o cetate cu două turnuri. Într-o vară, împăratul a plecat la război şi nu s-a mai întors.

Împărăteasa a trimis soli în toate părţile, să dea urma soţului ei. Au pornit aceştia, cercetând până la marginile lumii, şi s-au întors după vreme îndelungată, dar fără bucurie.

Împărăteasa avea doi fii, Olt şi Mureş, care atunci când tatăl lor plecase să se războiască, se jucau în ţarină, iar acum erau flăcăi de însurătoare. Unul crescuse în turnul dinspre miazănoapte, celălalt în turnul dinspre miazăzi. Erau tare diferiţi la fire şi la gânduri, dar tot unul la chip şi la făptură.

S-au înţeles ei să plece în lume, să-l caute pe tatăl lor. Aflând de hotărârea lor, împărăteasa a plâns şi de bucurie şi de durere- bucurie pentru că flăcăii erau atât de vrednici şi durere pricinuită de teama că îi va pierde.I-a povăţuit să se ţină veşnic împreună, iar drumul unuia să fie şi al celuilalt. Apoi, odată cu binecuvântarea ei, le-a dat voie să plece.

Dar, de cum au purces la drum, au uitat de poveţele mamei şi au început să se certe, căci erau diferiţi la fire şi la gând. Acolo, în creştet de munte, li s-a despărţit cărarea, Mureşul pornind înspre miazănoapte, iar Oltul spre miazăzi.

Iute din fire, Oltul a pornit nebuneşte la vale, spre ziua senină, iar Mureşul, întunecat, cu inima liniştită, a pornit domol spre miazănoapte.

După o vreme însă, pe Mureş l-a ajuns dorul de fratele său, şi de aceea s-a întors spre miazăză, să-şi afle fratele. Nu l-a mai găsit, ba şi-a pierdut şi cale pe care o apucase, dar având inima liniştită, şi-a văzut de drum încotro a văzut cu ochii.

Mama lor, văzând că s-au despărţit chiar de la casa părintească, a alergat să-i oprească, dar n-a mai fost chip să-i ajungă. Şi a plâns împărăteasa, a tot plâns până cei doi fii s-au prefăcut în două râuri, şi râuri au rămas.

 

(Locuri şi legende geografice româneşti-Dumitru Rus)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: