Cartea – izvor de înţelepciune

Cartea – izvor de înţelepciune.

După o vară lungă şi călduroasă, toamna şi-a intrat, în cele din urmă, în drepturi. Pelerina ei de frunze şi nori posomorâţi au acoperit soarele ce ne răsfăţa până acum.
Toamna, mai mult ca oricând, îmi amintesc de bunica mea. Ea reuşea de fiecare dată să însenineze zilele ploioase de toamnă. Mă lua în braţe, sub o pătură moale şi-mi citea. Uitam amândouă de timp, pierdute în lumea minunată a cărţilor.
Odată, am întrebat-o de ce iubeşte atât de mult cărţile. Ea mi-a spus că, fără cărţi am fi mai săraci, mai trişti. Fiecare carte este povestea unei lumi ce aşteaptă să fie redescoperită mereu şi mereu.
Din cărţi învăţăm că trebuie să fim cuminţi, să-i ascultăm pe părinţi, asemeni iedului cel mic din “Capra cu trei iezi”, să fim harnici şi iubitori ca fata moşului, să iubim locurile unde ne-am născut şi unde am făcut primele năzdrăvănii, ca Nică al Smarandei.
Din cărţi aflăm cum a apărut viaţa, cum s-au format continentele, care este locul planetei noastre în Univers.
Cei care au purtat războaie şi au câştigat au scris cărţi pentru ca noi să ştim cum să fim învingători. De la cei ce le-au pierdut – am învăţat, citind, cum să mergem mai departe după un eşec.
Fără cărţi nu ar exista medici, învăţători şi ingineri, nu am şti cum să transformăm vântul şi apa în energie, nu am şti ce înseamnă visele şi nici nu am putea să le împlinim.
Din cărţi ştim cine ne-au fost strămoşii, cum au trăit şi tot din cărţi vor afla despre viaţa noastră, cei care vor urma.
Dacă nu am avea cărţile, nu am şti ce înseamnă cuvântul, de unde vin lacrimile, de ce râd copiii, de ce iubim stelele.
Afară a început să plouă. Cu gândul la bunica, mă cuibăresc în patul meu, acoperită cu o pătură moale şi deschid o nouă carte – izvor de cunoştinţe şi de înţelepciune.

Am prins curaj si am scris şi eu compunerea pentru care am luat primul meu 10 din clasa a V-a!
Mă gândesc cu drag la toţi colegii mei şi la Doamna noastră minunată!
Ana Călina Stan

4 Răspunsuri to “Cartea – izvor de înţelepciune”

  1. Adriana Strauff Says:

    Super compunere! De nota 20🙂. Bravo Ana, am stiut de la inceput ca o sa fii cea mai tare. Tine-o tot asa (si ai grija la mate).

  2. clasafantasticilor150 Says:

    E interesantă și sensibilă în același timp.
    Seamănă cu Ana pe care o știu.
    d-na…

  3. Ana Calina Says:

    Mulţumesc!🙂
    S-a strecurat o greşeală de redactare: „Pelerina … a acoperit” şi nu „…au acoperit”.

    Iată şi a doua mea compunere, scrisă după prima excursie din clasa a V-a.

    Excursie pe cărările toamnei

    Timpul a trecut mult prea repede şi prima excursie din clasa a V-a este deja o amintire.
    Am aşteptat cu nerăbdare dimineaţa în care trebuia să ne întâlnim în faţa şcolii pentru a pleca în excursie.
    Toamna ne-a însoţit în drumul nostru spre locurile pe care urma să le vizităm. Am văzut-o, trăgând cu ochiul pe geam, cum îşi scutura mantia de frunze galben – ruginii. Dacă reuşeam să mă desprind, pentru o clipă, de zarva din jurul meu, puteam să aud, acolo, afară, foşnetul toamnei. Aerul rece, umed, cu parfum de fructe coapte, mă întâmpina atunci când coboram din autocar, semn că anotimpul târziu era acolo, cu noi.
    Fiecare loc pe care l-am vizitat a fost deosebit, în felul lui. Unele erau înărcate de personalitatea oamenilor care ne-au marcat istoria ori ne-au îmbogăţit cultura cu operele lor literare, altele ne-au luminat sufletul, făcându-ne să ne gândim la cei dragi, de lângă noi, ori plecaţi prea devreme.
    La un moment dat a început să ningă şi mi-a fost teamă că ruginiul anotimp ne va părăsi. Dar pe drumul de întoarcere toamna şi-a făcut din nou simţită prezenţa, bătându-ne în geam cu degete de ploaie.
    Voi păstra în suflet amintirea acestei excursii, o excursie pe cărările toamnei.

  4. clasafantasticilor150 Says:

    am facut eu corectura?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: