Excursie pe cărările toamnei de Ana Calina Stan

Excursie pe cărările toamnei

Timpul a trecut mult prea repede şi prima excursie din clasa a V-a este deja o amintire.
Am aşteptat cu nerăbdare dimineaţa în care trebuia să ne întâlnim în faţa şcolii pentru a pleca în excursie.
Toamna ne-a însoţit în drumul nostru spre locurile pe care urma să le vizităm. Am văzut-o, trăgând cu ochiul pe geam, cum îşi scutura mantia de frunze galben – ruginii. Dacă reuşeam să mă desprind, pentru o clipă, de zarva din jurul meu, puteam să aud, acolo, afară, foşnetul toamnei. Aerul rece, umed, cu parfum de fructe coapte, mă întâmpina atunci când coboram din autocar, semn că anotimpul târziu era acolo, cu noi.
Fiecare loc pe care l-am vizitat a fost deosebit, în felul lui. Unele erau înărcate de personalitatea oamenilor care ne-au marcat istoria ori ne-au îmbogăţit cultura cu operele lor literare, altele ne-au luminat sufletul, făcându-ne să ne gândim la cei dragi, de lângă noi, ori plecaţi prea devreme.
La un moment dat a început să ningă şi mi-a fost teamă că ruginiul anotimp ne va părăsi. Dar pe drumul de întoarcere toamna şi-a făcut din nou simţită prezenţa, bătându-ne în geam cu degete de ploaie.
Voi păstra în suflet amintirea acestei excursii, o excursie pe cărările toamnei.

4 Răspunsuri to “Excursie pe cărările toamnei de Ana Calina Stan”

  1. clasafantasticilor150 Says:

    Bravo, emotie și sinceritate – exact ca limba română.

    Continuă să așezi gândurile și emoțiile pe ecran ( jurnal)

    d-na Ps

  2. Adriana Says:

    Superb! Cred ca i-ai lasat pe toti cu ochii in soare, ca sa spunem asa. Expresii minunate, totul a fost minunat si plin de emotie! Stiam eu ca o sa reusesti😉.

  3. Ana Calina Says:

    Mulţumesc mult!🙂

  4. Stanciu Catalin Marian Says:

    Felicitari Ana ! Frumoasa compunere .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: